USR - COMUNICAT DE PRESA
Senatul adoptă inițiativa USR de implementare a unei platforme unice de administrare a infrastructurii digitale a tuturor instituțiilor statului român
Senatul a adoptat azi, în calitate de primă cameră sesizată, inițiativa legislativă a senatorului USR Ciprian Rus prin care se creează un cadru unitar pentru administrarea întregii infrastructuri digitale publice, prin înființarea Platformei Naționale a Infrastructurii Digitale Publice, integrată cu Cloud-ul Guvernamental și cu Platforma Națională de Interoperabilitate.
Astfel, instituțiile statului vor fi administrate unitar prin cadrul unei Platforme Naționale a Infrastructurii Digitale Publice (PNIDP), care va reuni într-o singură platformă toate resursele digitale utilizate de instituțiile publice: domenii și subdomenii, adrese de email instituționale, site-uri și portaluri, aplicații și platforme, licențe software, echipamente hardware și proiecte IT dezvoltate sau finanțate de stat.
„Infrastructura digitală a statului trebuie să fie gândită, creată și administrată ca un tot unitar, pentru a oferi eficiență financiară, siguranță cibernetică și predictibilitate. Este primul pas spre o digitalizare reală a administrației publice și a interacțiunii funcționarilor între ei și a funcționarilor cu cetățenii. În prezent, avem instituții care lucrează izolat una de alta, care rar fac schimb de informații, iar cel care aleargă de la o instituție la alta este cetățeanul. Instituțiile vor lucra pe baze coerente, transparente și profesioniste. Haosul actual poate fi înlocuit cu ordine și responsabilitate”, declară senatorul Ciprian Rus, președintele Comisiei pentru comunicații, tehnologia informației și inteligență artificială din Senat.
Implementarea Platformei va fi realizată de Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR), cu sprijinul Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) și al Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC), utilizând infrastructura existentă și finanțările deja asigurate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și alte fonduri europene. Implementarea nu implică costuri bugetare suplimentare
Infrastructura digitală publică a României este fragmentată, administrată neunitar și lipsită de un mecanism național de evidență și control. Această situație generează riscuri cibernetice, dublarea cheltuielilor publice, dificultăți de interoperabilitate și limitează transparența instituțiilor în relația cu cetățenii.
Alte două inițiative legislative depuse de senatorul USR Ciprian Rus, menite să creeze un angrenaj unitar de exploatare a infrastructurii informatice a statului, au primit rapoarte de admitere din partea comisiilor de specialitate din Senat și urmează să fie votate în Plenul Senatului.
Citeste pe Teleormanul Nou 103 vizualizări 25-02-2026, 18:56:31 Articole Teleormanul Nou
Din aceeasi publicatie - Teleormanul Nou
Proiect USR pentru ca toate facturile emise consumatorilor să fie calculate la cursul BNR
acum 5 zile
Proiect USR: Hărțuirea sexuală ar putea să fie incriminată indiferent dacă există sau nu relații de muncă
acum 25 zile
USR a depus pachet de legi pentru dezoligarhizarea Justiției și întărirea luptei împotriva corupției
acum 28 zile
Proiect USR pentru ca facturile de telefonie și internet să fie calculate în lei la cursul BNR
acum 2 luni
USR - Comunicat de presa
acum 2 luni
Sus