ȘOFER - 16 articole • Pagina 1/1

 

Buzescu: Șofer cu permisul suspendat, reținut după ce a fugit de poliție și a ajuns cu mașina în șanț

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat. La data de 31 martie a.c., aflându-se în exercitarea atribuțiilor de

Tentativă de omor în Teleorman: șofer reținut după ce a intrat intenționat cu mașina în doi bărbați, la Gratia

Un caz de o violență extremă a avut loc în noaptea de duminică spre luni, în localitatea Gratia, unde doi frați au fost victimele unei agresiuni care a culminat cu o tentativă de omor. Potrivit informațiilor, în jurul orei 02:00, cei

Șofer fără permis de conducere, reținut

Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dobrotești efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, față de un bărbat. În fapt, la data de 7 martie a.c., în

Polițiști amenințați, șofer băut arestat! În urma comportamentului recalcitrant al conducătorului auto, un accident banal s-a transformat în ultraj

Dosarul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria, care printr-un comunicat de presă transmite informații legate de un accident care s-a transformat în ultraj la polițiști.  În fapt, spun anchetatorii, evenimentul rutier s-a întâmplat în data de 22 februarie,

Bătrân de 82 de ani, acroșat de un autoturism condus de un șofer băut / Bărbatul a fost reținut după ce, inițial, părăsise locul accidentului

Ieri, 26 ianuarie a.c., în jurul orei 12:15, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roșiori de Vede au fost sesizați, prin apel la S.N.U.A.U. 112, despre producerea unui accident rutier, în comuna Călmățuiu de Sus.Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit

Un alt șofer a intrat cu autoturismul în stâlp FOTO

Eveniment rutier pe DN 6, la intersecție cu DC 18, pe raza localității Drăgănești Vlașca. Un autoturism a intrat într-un stâlp. Pompierii au intervenit cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. Update: victima (șoferul mașinii) a fost găsită conștientă și

Șofer prins cu 1,60 mg/l alcool pur în aerul expirat în traficul teleormănean

IPJ Teleorman a anunțat că la data de 17 noiembrie a.c., în jurul orei 03:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roșiori de Vede au oprit pentru control un autoturism, pe D.N. 6, în localitate, la volanul căruia se afla un

Un șofer din Teleorman, accident pe DN7

IPJ Dâmbovița a anunțat că în această dimineață, 18 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Titu au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în comuna Lungulețu. Din verificările preliminare, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de

Șofer, în pragul comei alcoolice! Alți doi conducători auto aveau permisul suspendat

Șofer, în pragul comei alcoolice! Alți doi conducători auto aveau permisul suspendat – Exploziv News 24 0 Distribuiri 296 Afișări Polițiștii Serviciului Rutier au oprit o mașină pentru control, în seara zilei de 20 septembrie a.c., în jurul orei 23:40, în localitatea Peretu, județul Teleorman.În

Un bărbat din Teleorman a murit într-un accident cauzat de un șofer care a depășit fără să se asigure

IPJ Argeș a anunțat că polițiștii rutieri din Costești, au intervenit în această dimineață în jurul orei 07:15, ducă ce au fost sesizați cu privire la producerea unui accident pe raza comunei Popești. Din verificările preliminare, efectuate de polițiști s-a stabilit

Șofer din București, reținut de polițiștii teleormăneni / A refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei

Polițiștii Serviciului Rutier au dispus reținerea unui bărbat, de 38 de ani, din municipiul București, cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării de mostre biologice în

Șofer mort de beat, urmărit de poliție și prins după ce a făcut accident!

Un bărbat din Roșiori de Vede a ajuns în arest după ce a condus mort de beat, nu a oprit la semnalul poliției și a pornit într-o goană nebună pe străzile orașului. Totul s-a întâmplat luni dimineață, 11 august, în jurul

Șofer, urmărit kilometri întregi. De ce nu a oprit la semnalul polițiștilor

La data de 19 iulie a.c., în jurul orei 07:00, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiștii Serviciului Rutier au efectuat semnal de oprire unui autovehicul, care se deplasa pe D.N. 6, din direcția Drăgănești-Vlașca către

Șofer cu 1,71 alcoolemie, fără ITP și RCA, reținut de polițiști la Nanov după o urmărire ca în filme

Un bărbat în vârstă de 45 de ani, din comuna Nanov, a fost reținut de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Teleorman, după ce a refuzat prelevarea de mostre biologice și a fost urmărit de echipaje de poliție în extravilanul localității. Totul

Urmărire și focuri de armă pentru oprirea unui șofer din Nanov

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au dispus reținerea unui bărbat, de 45 de ani, din comuna Nanov, cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în

Un șofer din Nanov, încățușat și băgat în arest, după ce a fugit de polițiști. Bărbatul avea o alcoolemie de 1,71 mg/l în aerul expirat

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au dispus reținerea unui bărbat, de 45 de ani, din comuna Nanov, cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în