TELEORMĂNENI - 37 articole • Pagina 1/2

 

Teleormăneni, reținuți de polițiști / Dosare penale pentru lovire și alte violențe, amenințare și distrugere

Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Roșiori de Vede efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, față de un bărbat. Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 10

Pompierii militari teleormăneni au gestionat 92 de situații de urgență în perioada sărbătorilor pascale

În perioada 10.04.2026, ora 08.00 – 14.04.2026, ora 08.00, pompierii militari teleormăneni au asigurat, zilnic, măsurile de prevenire și stingere a incendiilor și acordarea primului ajutor calificat, aceștia fiind pregătiți să intervină cu întreaga tehnică de intervenție aflată în dotarea

În luna februarie 2026, finanţiştii teleormăneni au colectat suma de 156,27 milioane lei

În luna februarie 2026 A.J.F.P. Teleorman a colectat venituri nete la Bugetul General Consolidat în sumă totală de 156,27 milioane lei, cu 7,89 milioane lei mai mult decât sumele colectate în luna februarie 2025. Pe bugete, situaţia veniturilor colectate se prezintă

Activități de prevenire desfășurate de jandarmii teleormăneni în unitățile de învățământ din județ

În ultimele zile, jandarmii teleormăneni au desfășurat activități informativ-preventive în mai multe școli și licee din municipiile Alexandria, Videle și Zimnicea, la care au participat peste 160 de elevi. În cadrul acestor activități, jandarmii au discutat cu elevii subiecte de mare

Activitățile desfășurate de pompierii teleormăneni dedicate Săptămânii Protecției Civile

În data de 25 februarie a avut loc o conferință de presă la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman privind activitățile desfășurate de pompierii teleormăneni în Săptămâna Protecției Civile, organizată în perioada 26 februarie – 4

54 de situații de urgență, gestionate de pompierii teleormăneni în ultimele trei zile

În ultimele 72 de ore, subunitățile operative ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență “A.D. Ghica” al județului Teleorman au gestionat un număr de 54 de situații de urgență, dintre care: 35 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor calificat și

DIICOT: Un tânăr de 26 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri. Magistrații teleormăneni au dispus arestarea pentru 30 de zile

La data de 11 februarie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Teleorman au dispus reținerea unui inculpat în vârstă de 26 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri

Misiunile jandarmilor teleormăneni în ultimele zile

În perioada 25-28 decembrie 2025, structurile Inspectoratului de Jandarmi Județean „General de brigadă Ion Bunoaica” Teleorman au fost mobilizate la nivel județean pentru asigurarea ordinii și liniștii publice și pentru protecția cetățenilor. Ca urmare a măsurilor luate și mobilizării de

Casa de Pensii Teleorman: Pensii şi indemnizaţii pentru 86.397 de teleormăneni, beneficiari de asigurări sociale

Conform ultimului raport al Casei Judeţene de Pensii Teleorman, în ultima lună a anului trecut au fost plătite pensii şi indemnizaţii pentru 86.397 de pensionari, beneficiari de asigurări sociale, în sumă totală de 186.323.130 lei şi s-au depus 247 cereri

Peste 4.500 de teleormăneni și-au găsit un loc de muncă, în urma programelor implementate de către AJOFM Teleorman

Ca urmare a implementării programului de ocupare, în perioada ianuarie – decembrie 2025, un număr de 4.505 persoane au fost încadrate în muncă, în urma participării la serviciile de informare, consiliere și mediere a muncii, reprezentând 85.00% din numărul planificat.

Tinerii teleormăneni din medii defavorizate pot face şcoala de şoferit GRATUIT. 27 ianuarie, ultima zi de înscriere

Tineri din medii defavorizate pot obţine finanţarea costurilor şcolii de şoferi prin programul Permis pentru viitor, organizat pe bază de concurs de proiecte. Solicitările de finanţare se depun online sau prin poştă până în 27 ianuarie 2026. La ediţiile anterioare,

Activitățile desfășurate și rezultatele obținute în prima jumătate a lunii decembrie dar și măsurile dispuse în contextul sărbătorilor de iarnă de jandarmii teleormăneni

În perioada 01 – 15 decembrie 2025 structurile de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Teleorman au executat un număr de 218 misiuni specifice, după cum urmează: 13 misiuni pentru asigurarea unui climat de normalitate cu ocazia unor activități

Rezultatele obținute de jandarmii teleormăneni în minivacanța de Revelion

În perioada 31 decembrie 2025 – 04 ianuarie 2026 structurile Inspectoratului de Jandarmi Județean „General de brigadă Ion Bunoaica” Teleorman au fost mobilizate la nivel județean pentru asigurarea ordinii și liniștii publice. Ca urmare a măsurilor luate și mobilizării de

Misiunile jandarmilor teleormăneni în perioada 25-28 decembrie

În perioada 25-28 decembrie 2025, structurile Inspectoratului de Jandarmi Județean „General de brigadă Ion Bunoaica” Teleorman au fost mobilizate la nivel județean pentru asigurarea ordinii și liniștii publice și pentru protecția cetățenilor. Ca urmare a măsurilor luate și mobilizării de

Activități desfășurate de jandarmii teleormăneni și rezultatele obținute în prima jumătate a lunii decembrie. Măsurile dispuse în contextul sărbătorilor de iarnă

Ieri a avut loc conferința de presă la Inspectoratul de Jandarmi Județean Teleorman, în care au fost prezentate activitățile desfășurate de jandarmii teleormăneni în perioada 1 – 15 decembrie 2025 și rezultatele obținute de aceștia. Totodată, jandarmii au prezentat și

Şcoală de şoferi GRATUITĂ pentru tinerii teleormăneni. Înscrierea se face online, până pe 27 ianuarie 2026

Programul prin care se acoperă costurile școlii de șoferi pentru tinerii din medii defavorizate a ajuns la cea de-a 11-a ediție. Solicitările de finanțare pot fi depuse până la data de 27 ianuarie 2026. În decursul celor 10 ani de

46 de misiuni pentru salvatorii teleormăneni, la final de săptămână / Cele mai multe, ale paramedicilor SMURD

În acest sfârșit de săptămână, pompierii militari teleormăneni au răspuns la 46 de solicitări ale cetățenilor, în diferite situații de urgență care le puteau pune în pericol viața ori bunurile materiale. Dintre aceste misiuni, 36 au fost ale paramedicilor SMURD, care

ATENȚIE, TELEORMĂNENI! Petardele vă pot trimite direct în fața legii. Noile reguli aduc dosar penal și chiar închisoare

Deși luna decembrie abia a început, în mai multe localități din Teleorman se aud deja petarde și artificii folosite fără discernământ. Autoritățile atrag atenția că, odată cu noile modificări legislative intrate în vigoare, asemenea “distracții” pot avea consecințe extrem de

Violență în familie / Teleormăneni, reținuți pentru agresiuni asupra femeilor

Polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Poeni efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, față de un bărbat.Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 1 decembrie a.c., bărbatul și-ar fi

Mai multe persoane reținute de polițiștii teleormăneni pentru violență în familie, amenințare și furt calificat VIDEO

Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman anunță o serie de măsuri preventive dispuse de polițiști în mai multe cauze aflate în instrumentare, vizând infracțiuni de violență în familie, amenințare și furt calificat. •Reținut pentru violență în familie și amenințare IPJ Teleorman a anunțat

Acțiune de amploare a polițiștilor teleormăneni, la Alexandria — zeci de sancțiuni și testări în trafic

Sâmbătă 22 noiembrie a.c., în intervalul orar 18:00 – 22:00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman au desfășurat o amplă acțiune pe raza municipiului Alexandria, vizând prevenirea infracționalității stradale și a faptelor comise cu violență. Pe durata celor patru

Noi cazuri de violență în familie și amenințări cercetate de polițiștii teleormăneni

Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Roșiori de Vede au dispus reținerea unui bărbat, cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie. Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 9 noiembrie