TINERII - 11 articole • Pagina 1/1

 

Tinerii social-democrați au oferit mărțișoare senioarelor de la Clubul Pensionarilor

Tinerii social-democrați, alături de care s-a aflat administratorul public al Alexandriei Octavian Teodorescu, au oferit mărțișoare senioarelor care frecventează Clubul Pensionarilor din Alexandria. Astfel, în prima zi de primăvară calendaristică, social-democrații s-au înarmat cu mărțișoare tradiționale, dar și cu mărțișoare

Tinerii ambasadori ai UE- Vocea Europei în Liceul Teoretic „Alexandru Ghica” din Alexandria

Elevii ambasadori juniori de la Liceul Teoretic „Alexandru Ghica” din Alexandria au desfășurat, în această perioadă, o serie de activități de informare în cadrul programului EPAS- Școli ambasador ale Parlamentului European. Prin prezentări interactive și sesiuni de dialog cu elevii din

Tinerii teleormăneni din medii defavorizate pot face şcoala de şoferit GRATUIT. 27 ianuarie, ultima zi de înscriere

Tineri din medii defavorizate pot obţine finanţarea costurilor şcolii de şoferi prin programul Permis pentru viitor, organizat pe bază de concurs de proiecte. Solicitările de finanţare se depun online sau prin poştă până în 27 ianuarie 2026. La ediţiile anterioare,

Şcoală de şoferi GRATUITĂ pentru tinerii teleormăneni. Înscrierea se face online, până pe 27 ianuarie 2026

Programul prin care se acoperă costurile școlii de șoferi pentru tinerii din medii defavorizate a ajuns la cea de-a 11-a ediție. Solicitările de finanțare pot fi depuse până la data de 27 ianuarie 2026. În decursul celor 10 ani de

Românii și patriotismul: 9 din 10 declară că își iubesc țara, tinerii și electoratul USR – mai rezervați

Patriotismul rămâne una dintre puținele teme asupra cărora românii continuă să fie aproape unanim de acord. Potrivit celui mai recent Barometru INSCOP Research, 88,2% dintre respondenți spun că iubesc România și sunt mândri de țara lor, în timp ce doar

Prime pentru tinerii care se angajează prima dată, subvenții pentru mamele cu trei copii, dar și pentru victimele traficului de persoane

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale a pus în dezbatere publică un proiect de modificare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă. Este vorba de un pachet de 18 măsuri care

Tinerii teleormăneni pot câștiga un permis de călătorie prin Europa. Perioada de înscriere este 30 octombrie 2025 – 13 noiembrie 2025

Joi, 30 octombrie, s-a lansat a doua rundă DiscoverEU din 2025: 1.722 de tineri din România vor avea oportunitatea să exploreze Europa călătorind cu trenul. Comisia Europeană oferă în cadrul acestei runde 40.000 de permise de călătorie pentru tinerii de

Tinerii fermierii, așteptați la APIA până la 30 septembrie pentru depunerea documentelor care fac dovada formării sau a deținerii competențelor adecvate în domeniul agricol/agronomic

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) amintește fermierilor care au solicitat Sprijinul Complementar pentru Venit pentru Tinerii Fermieri CIS-YF (Intervenţia PD-03) că pot depune documentele care fac dovada formării sau a deținerii competențelor adecvate în domeniul agricol/agronomic până la 30 septembrie 2025 inclusiv. Tinerii fermieri sunt persoanele fizice

Europarlamentarul PNL, Dan Motreanu: Sprijin european pentru tinerii fermieri români: până la 200.000 de euro pentru dezvoltarea fermelor

Europarlamentarul PNL, Dan Motreanu, anunță că de la 1 octombrie va începe un nou program de finanțare destinat tinerilor fermieri români, prin care fiecare fermă poate primi până la 200.000 de euro. Din această sumă, 80% va proveni din fonduri

Program de training al Parlamentului European pentru tinerii jurnaliști din România

Biroul de Legătură al Parlamentului European în România lansează ediţia anului 2025 a programului de training în domeniul afacerilor europene pentru tineri jurnalişti. „European Parliament Training Programme for Young Journalists” se va desfășura la Iași, în perioada 27-29 octombrie 2025. Activitățile includ

Doi din trei români cred că România este în pericol. Tinerii și votanții AUR și USR, cei mai temători

65% dintre români declară că în ultimele șase luni au avut sentimentul că România este în pericol într-o foarte mare sau mare măsură. Cel mai recent sondaj INSCOP Research, realizat în perioada 20-26 iunie, reflectă o stare profundă de anxietate colectivă,